Managementul Calităţii ISO 9001:2008
ISO 9001 în versiunea 2008 urmăreşte principiul satisfacerii clienţilor. Norma dezvoltă mai departe abordarea orientată spre proces şi specifică aplicarea ei în departamentele unei companii. Astfel puteţi optimiza procesele companiei dumneavoastră, atât în producţie cât şi în prestări de servicii. De asemenea ea furnizează indicatori de performanţă şi metode pentru măsurarea şi monitorizarea proceselor.
Managementul Calităţii ISO/TS 16949:2009 pentru industria auto
ISO/TS 16949 reprezintă standardul internaţional pentru industria auto. Baza acestei cerinţe specifice acestui sector de industrie este dată de ISO 9001. O certificare corespunzătoare este premisă obligatorie pentru furnizorii constructorilor de automobile.
Management de Mediu ISO 14001:2004
Norma cu răspândire mondială ISO 14001 se aplică companiilor producătoare şi prestatoare de servicii. Introducerea normei reprezintă elementul fundamental în întocmirea unui bilanţ ecologic şi generarea indicilor de mediu. Ea clarifică definirea obiectivelor de mediu şi formularea politicii de mediu a companiei.
Managementul Securităţii Ocupaţionale ISO 18001:2008 OHSAS
ISO 18001 reprezintă cadrul de funcţionare al unui sistem de management al protecţiei muncii (AMS). Standardul conţine specificaţii pentru implementarea unui sistem de management, care să prevină accidente de muncă sau deficienţe ale măsurilor de protecţie a muncii, respectiv să garanteze o reacţie profesionistă în cazul situaţiilor de daună, prin care să se prevină repetarea lor.


