Instrumentele de bază ale Managementului Calităţii
Introducerea organizată a metodelor potrivite în managementul calităţii şi folosirea lor pe termen lung reprezintă singurul mod de a controla riscul şi cheltuiala de resurse, începând de la dezvoltarea produselor şi a proceselor. Procesul continuu de schimbare şi reînnoire din lumea regulilor şi a normelor, precum şi a specificaţiilor crescânde ale clienţilor şi ale pieţei, impun aplicarea unor astfel de instrumente, pentru a îndeplini standardele ştiinţifice şi/sau tehnice. În cadrul trainingurilor despre metodele managementului calităţii vă transmitem cunoştinţele necesare pentru implementarea în organizaţii.
Metode ale Managementului Calităţii
Sporiţi satisfacţia clienţilor dumneavoastră cu ajutorul celor cinci instrumente de bază ale managementului calităţii: Advanced Product Quality Planning and Control Plan/Planificarea Calităţii Produsului şi Planul de Control (APQP), Failure Mode Effect Analysis/Analiza Modurilor de Defectare şi a Efectelor Acestora (FMEA), Measurement System Analysis/Analiza Sistemelor de Măsurare (MSA), Production Part Approval Process/ Procesul de Aprobare a Pieselor în Producţie (PPAP), Statistical Process Control/Controlul Statistic al Proceselor (SPC). Aceste metode sunt conforme cu cele mai recente norme ale managementului calităţii pentru industria auto. Pornind de la experienţele şi cunoştinţele a numeroşi furnizori ai industriei auto, aceste metode garantează o implementare optimală a cerinţelor ISO/TS 16949.
Analiza riscului – FMEA
Failure Mode and Effect Analysis (FMEA) este o metodă analitică a managementului calităţii pentru stabilirea riscurilor şi evitarea defectelor, care se bazează pe o recunoaştere şi evaluare timpurie a posibilelor cauze a defectelor, pornind deja de la stadiul de proiect. Astfel evitaţi încă de la început riscuri corporative şi costuri datorate defectelor. Noi vă prezentăm procedeul pentru evaluarea riscurilor, precum şi paşii pe care trebuie să-i urmaţi pentru descoperirea şi implementarea măsurilor pentru reducerea riscurilor cunoscute.
8D & 5 Whys
Folosirea sistematică a instrumentului 8D presupune abordarea unui mod de lucru ce integrează secţiunile şi procesele şi care permite astfel rezolvarea problemelor pe termen lung. Pe de altă parte, metoda 5Why este un instrument al determinării cauzelor reclamaţiilor.
Statistical Process Control (SPC)
Cerinţele specifice ale clienţilor şi normele ISO/TS 16949 impun constructorilor şi furnizorilor din industria auto măsuri de supraveghere şi control a proceselor, pentru a obţine produse de calitate superioară, dar şi pentru a corespunde din punct de vedere tehnic şi a diminua astfel riscul producţiei. La prima vedere simplă şi directă, această metodă are nevoie, pentru o înţelegere mai bună a controlului proceselor, de o metodică trainică şi unitară pentru testarea produselor, precum şi măsurarea şi evaluarea rezultatelor experimentale.
Measurement System Analysis (MSA)
Cerinţele ISO/TS 16949 pentru industria auto urmăresc procese stabile. Evaluarea mijloacelor şi a procesului de producţie este supusă analizei statistice a valorilor măsurate. Pentru realizarea măsurătorilor necesare este nevoie de existenţa sistemelor de măsură, a mijloacelor de control şi măsurare.
Advanced Product Quality Planning & Production Part Approval Process (APQP & PPAP)
APQP şi PPAP sunt instrumente ale planificării în avans a calităţii şi formează baza pentru evitarea defectelor potenţiale şi pentru îmbunătăţirea continuă. Aceste metode conţin ghiduri, planuri şi liste de control pentru etapa de planificare timpurie, care garantează că planificarea în avans a produselor şi a calităţii se realizează preventiv.


